Blog feminin











{octombrie 10, 2008}   Clubul Strict Feminin

A-ti face prieteni si a miza pe simtul tau estetic doar cateva din partile pozitive pe care clubul strict feminin-ul le pune la dispozitia consumatorilor sai.

Cu toate acestea, carcotasii, ar afirma ca respectivele pagini sunt un fel de FHM in miniatura, desi poate la fel de profesioniste ca paginile unei reviste de gen. Tinere rebele, caci acum ma refer la fete, sau pur si simplu in cautarea unei identitati supraliciteaza Photoshopul, stergandu-si cu aceasta ocazie acneea, imperfectiunile, marindu-si bustul sau micsorandu-si talia. Efectul este garantat, prinsi in capcana mirajului imaginilor, admiratorii nu intarzie sa apara si sa se lanseze in commenturi savuroase, cu tenta sexista, menite sa perie orgolii zdrentuite.

In realitate a simti nevoia de complimente, nu-i nici pe departe o crima, insa a-ti construi o identitate falsa si a primi ovationari, suna a complex de lasitate, netratabil cu pastile, in cel mai bun caz, cu o oglinda. Goana dupa prefabricarea identitatii, a look-ului, in speta, n-a inventat-o strict feminin-ul, nici FHM-ul si nici vreo alta companie de top in domeniul modelingului. Fenomenul are ceva antecedente si a da vina pe voltaire, nu cred ca ne-ar scoate basma curata. Anyway, ideea este ca, desi este un adevarat trend sa fii “cool” pe hi5, myspace sau strict feminin, iesirea din turma ti-o face identitatea proprie, pentru cine stie de fapt sa mai aprecieze autenticitatea.

Deziluzia va fi la fel de mare pe masura entuziasmului, atunci cand admiratorii de pe site-urile sociale vor realiza diferenta dintre produsul online si cel in varianta standard. Ridic palaria in fata pozelor artistice si cu gust, insa daca a culege laude este un scop in sine aflati ca pacaleala practicata nu va intretine sentimentul de confort pentru prea mult timp.

Pana una alta a folosi Photoshop in scop ludic si artistic este un gest laudabil (de multe ori pozele postate chiar dau dovada de talent fotografic din partea autorilor), insa de condamnat atunci cand intregul proces de fabricare ajunge sa aiba drept scop vinderea produsului reprezentat de propria imagine.



et caetera